CHIȘINĂU, 23 nov – Sputnik. Miercuri, în municipiul Chișinău s-a produs un nou incendiu. Mai mulți martorilor oculari i-au povestit corespondentului Sputnik că ar putea fi vorba despre o incendiere intenționată.
În dimineața zilei de miercuri, vecinii care au simțit miros de fum, au alertat pompierii pentru a interveni în cazul unui incendiu de pe strada Grădina Botanică, 14/2. Sosiți la fața locului, pompierii au constatat că ușa unui apartament de la etajul trei era cuprinsă de flăcări. A fost luată decizia de a sparge geamurile pentru a pătrunde în locuință.
”Astăzi, la ora 8.57 a fost înregistrat un apel că pe adresa respectivă a izbucnit un incendiu. La fața locului s-a deplasat o echipă de pompieri, care a constatat că ușa de la apartament era cuprinsă de flăcări. Focul a fost stins. Nimeni nu a avut de suferit”, a declarat pentru Sputnik ofițerul de presă al Serviciul Protecției Civile și Situațiilor Excepționale, Diana Țurcan.
Potrivit martorilor oculari, în urma incidentului nimeni nu a avut de suferit pentru că proprietarii apartamentului au plecat acum câteva zilepeste hotare. La fața locului au venit și polițiștii. Oamenii legii au întocmit un proces verbal și au demarat cercetările.
Martorii oculari care au discutat cu pompierii spun că ar fi vorba despre o incendiere, fiind identificate mai multe semne care ar demonstra acest lucru.
Diana Țurcan a declarat că la moment este prematur să se facă declarații cu privire la cauzele incendiului. Oamenii legii interoghează martorii.
Citiţi, priviţi, ascultaţi Sputnik Moldova în limba maternă — accesaţi aplicaţiile mobile pe Smartphone-uri şi tablete.
Accesaţi aplicaţiile pentru iPhone >>