CHIȘINĂU, 22 nov – Sputnik. Numărul persoanelor reținute de ofițerii CNA în cadrul perchezițiilor începute în această dimineață a crescut până la șapte, a declarat pentru Sputnik Angela Starinschi, purtător de cuvânt al CNA.
Printre aceste persoane sunt un fost ministru al Justiției și deputat PLDM, un viceministru al Agriculturii, dar șu un fost șef din Poliție.
”Șapte persoane au fost reținute în urma perchezițiilor desfășurate astăzi de CNA și Procuratura Anticorupție. Printre cei escortați la sediul CNA este un fost viceministru al MAIA și un șef de direcție MAIA, un șef de direcție din cadrul Agenției Relații Funciare și Cadastru, un fost ministru al Justiției, dar și un ex-șef adjunct al Inspectoratului Național de Investigații”, a declarat Starinschi.
Ofițerii și procurorii anticorupție continuă perchezițiile și la această oră.
”Acțiunea continuă. Vom reveni cu detalii”, a menționat ofițerul de presă al CNA.
Astfel, printre cei vizați sunt fostul ministru al Justiției, Ion Morei, viceministru al Agriculturii și fost deputat PLDM, Nicolae Olaru și ex-șeful adjunct al INI, Tudor Bejan.
Perchezițiile se desfășoară într-un dosar de înstrăinări ilegale de terenuri.
Citiţi, priviţi, ascultaţi Sputnik Moldova în limba maternă — accesaţi aplicaţiile mobile pe Smartphone-uri şi tablete.
Accesaţi aplicaţiile pentru iPhone >>