CHIŞINĂU, 2 noi – Sputnik. Apartamentul Maiei Laguta, care a candidat independent la funcţia de preşedinte al ţării, a fost prădat în această dimineaţă.
Laguta a anunţat despre furt pe pagina sa de socializare. Potrivit activistului civic, furtul a avut loc în timp ce se afla la serviciu, iar despre infracţiune a fost anunţată de vecina sa.
„Aproape de ora 12.00 am fost sunată de vecină care m-a aunţat că în curtea noastră se află în jur de 20 de poliţişti, iar uşa şi un geam al apartamentului meu sunt deschise”, scrie Laguta.
Aceasta a anunţat că a venit imediat acasă unde a găsit un tablou dezolant. Mai multe documente şi registre erau aruncate la podea, iar sertarele de la birou erau toate deschise. Laguta susţine că nu poate spune cu exactitate acum dacă au fost furate acte, dar cu siguranţă poate spune că au dispărut două dispozitive de memorie externă.
„Pensia este pe loc”, a precizat Laguta.
Ofiţerul de presă al Direcţiei Poliţiei Chişinău, Natalia Stati, a declarat pentru Sputnik că va veni cu informaţii despre caz mai târziu.
Maia Laguta a candidat la funcţia de preşedinte al Republicii Moldova independent. Aceasta a acumulat 0,76 la sută din sufragii la scrutinul din 30 octombrie.
Citiţi, priviţi, ascultaţi Sputnik Moldova în limba maternă — accesaţi aplicaţiile mobile pe Smartphone-uri şi tablete.