Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Moldova trece la ora de iarnă. Ce trebuie să știm

© Sputnik / Александр Вильф / Accesați arhiva multimediaГорода Мира. Верона
Города Мира. Верона - Sputnik Moldova
Abonare
Ora de vară este în prezent implementată în peste 70 de state, dar perioada variază de la o țară la alta.

CHIȘINĂU, 29 oct — Sputnik. Locuitorii Republicii Moldova își vor da duminică noaptea ceasurile înapoi cu o oră, la 04.00, care va deveni 03.00. Astfel, 30 octombrie va fi cea mai lungă zi din acest an.

În noaptea de sâmbătă spre duminică, Moldova revine de la ora de vară, care se aplică din ultima duminică a lunii martie, la ora Europei de Est. 

Numerotarea fusurilor începe de la meridianul de origine, care trece prin localitatea Greenwich din Marea Britanie, către est. Pentru Europa, ora Europei Occidentale este ora fusului 0, a Europei Centrale este ora fusului 1, iar a Europei Orientale, ora fusului 2. Moldova se află în fusul orar 2.

Primii care au introdus ora de vara au fost germanii, începând din 1916. Au urmat britanicii, care au introdus ora de vară tot în 1916. Alte țări care au introdus ora de vara au fost: Belgia, Denemarca, Franța, Italia, Luxemburg, Olanda, Norvegia, Portugalia, Suedia, Turcia și Tasmania. Pe 19 martie 1918 a fost introdusă și în Statele Unite ale Americii, dar a fost folosită doar până în 1919. Ora de vară este în prezent implementată în peste 70 de state, dar perioada variază de la o țară la alta.


Fluxul de știri
0