CHIŞINĂU, 26 oct, Sputnik. Preşedintele Klaus Iohannis s-a grăbit să anunţe la finele săptămânii trecute că România a ajuns la o înţelegere cu autorităţile canadiene privind eliminarea totală a vizelor pentru cetăţenii români, începând cu 1 decembrie 2017. Astfel, cetățenii Republicii Moldova care dețin și cetățenia română ar fi urmat să călătorească în Canada fără vize.
Procesul de ridicare a regimului de vize ar fi trebuit să aibă loc etapizat. Astfel, din 1 mai 2017 nu ar mai fi avut nevoie de vize cei care au mai călătorit în Canada, iar din 1 decembrie 2017 vizele pentru români urmau să fie eliminate în totalitate.
Ulterior, preşedintele român a fost nevoit să constate „cu tristeţe" că că negocierile cu Canada în problema vizelor au eșuat.
"Am fost un pic trist când am citit că negocierile nu au dus nicăieri, însă îmi permit să îmi păstrez un oarecare optimism rezervat pentru acest acord comercial între Canada și UE. Ar fi foarte păcat ca acum, după șapte ani, când mai e puțin, să se abandoneze aceste negocieri. Eu sper să se găsească înțelepciunea la cei care trebuie să continue negocierile, să o facă și să semneze acest acord. Pentru România este o miză suplimentară pentru că renunțarea la vize pentru români este condiționată de semnarea acordului. Și dacă nu se va semna acordul, vom găsi alte metode pentru a rezolva această problemă", a declarat Klaus Iohannis la Satu Mare, citat de presa din România.
Acesta a declarat că negocierile cu Canada în problema ridicării vizelor pentru români vor continua.
Deşi toate cele 28 de state europene şi-au arătat sprijinul pentru Acordul Economic şi Comercial UE-Canada (CETA), Guvernul Belgiei a declarat că nu-şi poate da consimţământul în lipsa susţinerii din partea celor cinci subunităţi federale şi a provinciei Valonia, care se pronunţă împotriva CETA.