CHIȘINĂU, 26 oct — Sputnik. Iurie Leancă va anunța abia joi dacă se va retrage din cursa pentru preşedinţie. Acesta a declarat miercuri după o ședință cu colegii săi din PPEM că schimbările de conjunctură urmează să fie analizate înainte de a fi luată o decizie.
Ceva mai devreme, Marian Lupua şi-a anunţat decizia de a-şi retrage candidatura „în favoarea unui candidat proeuropean, care are şanse reale în faţa candidatului PSRM, Igor Dodon".
Lupu le-a mulțumit colegilor săi de partid pentru susținere și a promis să fie în continuare alături de cei care promovează sincer vectorul european al Republicii Moldova.
Leancă a promis să analizeze în această noapte pasul făcut de Lupu, iar mâine PPEM își va anunța decizia, adică dacă va urma sau nu exemplul PDM.
Sandu este candidatul unic al opoziţiei de dreapta, ea fiind susţinută la prezidenţiale de liderul Platformei „Demnitate şi Adevăr", Andrei Năstase, care s-a retras din cursa electorală şi de şeful PLDM, Viorel Cibotaru.