CHIȘINĂU, 25 oct — Sputnik. Aproximativ 70 la sută din buletinele de vot pentru alegerile prezidenţiale din Moldove sunt deja tipărite, a declarat pentru Sputnik directorul Tipografiei Centrale Dinu Sorocovici.
Potrivit acestuia, 40% dintre acestea sunt deja ambalate și sunt gata pentru a fi transportate la destinaţie. Această viteză se explică, potrivit conducătorului întreprinderii, prin faptul că în perioada tipăririi buletinelor de vot Tipografia Centrală lucrează fără întrerupere: 24 de ore din 24.
"Conform contractului cu Comisia Electorală Centrală, noi trebuie să tipărim aproximativ trei milioane de buletine. Ne încadrăm fără rezerve în termenele stabilite. Pentru aceasta au fost angajați suplimentar 42 de persoane", a spus Sorocovici.
Potrivit contractului cu CEC, joi la ora 9.00, tipărirea buletinelor pentru alegerea președintelui trebuie să fie finalizată. După cum a explicat directorul Tipografiei Centrale, securitatea procesului este asigurată de reprezentanții structurilor de forță. Sorocovici a mai spus că buletinul conține elemente de siguranţă ce permit evitarea falsificărilor.
Anterior, din cursa electorală a fost exclus candidatul "Partidului Șor" Inna Popenco, iar liderul partidului "Demnitate și Adevăr", Andrei Năstase, și-a retras candidatura. Lungimea buletinului de vot este de 303 mm. În el sunt incluse numele a zece candidați.
Primul în buletinul de vot este Marian Lupu, candidatul Partidului Democrat din Moldova. Acesta este urmat de Mihai Ghimpu, liderul Partidului Liberal; Iurie Leancă, Partidul Popular European din Moldova; Dumitru Ciubașenco, candidatul Partidului Nostru; candidatul unic al opoziţiei, Maia Sandu, şeful Partidului Acțiune și Solidaritate; Igor Dodon, Partidul Socialiștilor din Republica Moldova şi candidaţii independenţi Silvia Radu, Maia Laguta, Ana Guțu, Valeriu Ghilețchi.