Autoritățile se apucă să reformeze administrația publică fără a avea o idee clară cum să o reformeze, a declarat Viorel Furdui, fiind solicitat să comenteze faptul că premierul Pavel Filip și comisarul european pentru politica de vecinătate şi negocieri pentru extindere, Johannes Hahn, au semnat Acordul privind finanțare reformei administrației publice în Republica Moldova, prin care Uniunea Europeană ne va acorda 15 milioane de euro.
Furdui spune că există riscul ca reforma administrației publice să aibă aceeași soartă cu reforma justiției, pentru care s-au cheltuit 30 de milioane de euro tot de la Uniunea Europeană și care nu a adus nicio îmbunătățire.
Viorel Furdui a amintit că la începutul lunii septembrie, Curtea Europeană de Conturi a publicat raportul cu privire la auditul finanțării Republicii Moldova în perioada 2007-2015, perioadă în care țara noastră a beneficiat 782 de milioane de euro cu titlu de ajutor: câte 37 de euro pe cap locuitor. Auditorii de la Curtea Europeană de Conturi au constat că impactul acestor finanțări este "unul limitat", în special în proiectele ce țin de reforma justiției și de lupta cu corupția.
„Finanțarea acordată de Uniunea Europeană nu a adus efectele scontate, dimpotrivă, pe alocuri acestea au fost diametral opuse. Această modalitate de a finanța anumite proiecte trebuie regândită. Ea nu a dat rezultatele corespunzătoare. Ba dimpotrivă, în loc ca acești bani să ducă la creșterea nivelului de trai, la creșterea bunăstării, la îmbunătățirea situației în diverse domenii, inclusiv în cel al justiției. În domeniul justiție, reformele nu au dus la îmbunătățirea situației, dimpotrivă aceasta a degradat", a declarant Furdui. El mai spune că "și partenerii noștri internaționali trebuie să-și asume vina pentru modul în care au fost folosiți banii dați Republicii Moldova" și trebuie să-și asume și un rol mai mare în monitorizarea folosirii banilor.
Autor: Sergiu Praporșcic