CHIȘINĂU, 10 oct — Sputnik. Celebrul regizor polonez Andrzej Wajda a decedat duminică seara la Varşovia.
Creația regizorului a fost apreciată cu premiile „Oscar" (2000), „Cezar" (1982), cu numeroase diplome ale festivalurilor de film de la Cannes, Veneția și Berlin.
La sfârșitul lunii septembrie, comisia pentru premiile „Oscar" din Polonia a înaintat ultimul film al lui Wajda „Powidoki" la categoria „Cel mai bun film în limba străină".
Andrzej Wajda s-a născut pe data de 6 martie 1926 în orașul Suwalki din nordul Poloniei. Tatăl său, Jakub Wajda, ofițer de artilerie, a fost împușcat în 1939 la Katyn (Masacrul de la Katyn). Mama, Aniela, a fost învățătoare în școala primară din oraș. În timpul războiului, Wajda a lucrat în atelierul unui dogar, într-o lăcătușărie, apoi vopsitor, iar în timpul liber dădea o mână de ajutor pictorilor la restaurarea bisericilor. Această îndeletnicire l-a adus în anul 1946 la Academia de Arte Plastice din Cracovia.
În anul 1950 a intrat la Școala superioară de film din Lodz, la secția regie, pe care a absolvit-o în 1954. A debutat în același an cu filmul „Pocolenie" („O generație") care, în opinia specialiștilor, a pus bazele „școlii poloneze de film".
Wajda a considerat că principala sa operă este filmul „ Pan Tadeusz" (1999) o ecranizare după poemul cu același nume de Adam Mickiewicz. În câteva luni de proiecție, filmul a fost vizionat de peste 12,5 milioane de spectatori, echivalentul a 60% din populația țării.
În afară de cinematografie, Wajda a lucrat, începând cu sfârșitul anilor 50, și în teatru. A montat peste 40 de spectacole, inclusiv câteva variante după „Hamlet", „Diavolii", „Crimă și pedeapsă".
Wajda și-a consacrat mai mult de 30 de ani din viață studierii operei lui Fiodor Dostoievski. Este autorul cărții „Dostoievski. Teatrul conștiinței".
Începând cu anul 2000, a condus Școala de film din Varșovia pe care o fondase.
Wajda este laureat al Premiului de Stat al Poloniei (1974), al premiilor ministerului culturii al Poloniei (1971, 1998).
În 1982 a devenit cavaler, iar în 2000 comandor al ordinului „Legiunea de Onoare" (Franța); în 2000 a fost decorat cu Crucea pentru merite a Germaniei.
La 12 iunie 2010, Waida a primit la Moscova Premiul de Stat al Rusiei pentru realizări remarcabile în sfera activității umanitare. În luna august a aceluiași an a fost decorat cu ordinul „Prieteniei" pentru contribuția la dezvoltarea relațiilor ruso-polone în domeniul culturii.
Andrzej Wajda s-a stins din viață la 9 octombrie 2016.