CHIŞINĂU, 5 oct – Sputnik. După cinematograful „Gaudeamus” din Chişinău, vine rândul unei clădiri istorice, ce datează din prima jumătate a secolului XIX, să fie distrusă de liberali.
Compania fondată de liderul PL, Mihai Ghimpu, vrea să ridice o clădire de birouri și spații comerciale în centrul istoric al Chișinăului. Documentele obținute de RISE Moldova arată că blocul cu cinci etaje va fi construit după demolarea clădirii existente, fost monument istoric, radiat prin decizia Consiliului Municipal Chișinău.
Pe strada București 87, într-un apartament de 31,8 metri pătrați, a funcționat, până în 2010, sediul Partidului Liberal, condus de Mihai Ghimpu. Imobilul este proprietatea companiei Eurosim SRL, fondată de Mihai Ghimpu și de partenerii săi de afaceri – Iurie Arama și Veaceslav Ceban. Eurosim a intrat în posesia apartamentului în mai 2013.
Istoria clădirii din strada București 87 începe în prima jumătate a secolului XIX. În 1828 proprietar al imobilului, o vilă urbană, era secretarul gubernial Petru Krîjanovsky. În 1891 casa a fost cumpărată de Ecaterina Popovici, soţia unui preot din Chișinău.
În ianuarie 1995, Primăria Chişinău a inclus clădirea în Registrul monumentelor de importanţă naţională şi municipală. Peste 15 ani, în 2010, aceeași instituție, condusă de liberalul Dorin Chirtoacă, nepotul candidatului la președinție, a decis să reactualizeze Registrul monumentelor. Licitația pentru elaborarea noului registru a fost câștigată de întreprinderea municipală Chișinăuproiect, care a propus ca 271 de monumente istorice să fie excluse din registrul din 1995. În „lista neagră” a fost inclus și fostul sediul PL de pe strada București 87.
În același timp, la comanda companiei Eurosim SRL, proiectantul Grigore Burciu a depus la Consiliul Naţional al Monumentelor Istorice de pe lângă Ministerul Culturii (CNMI) o schiță de proiect. Astfel, firma fondată de Ghimpu și-a exprimat intenția de a demola clădirile existente pe strada București 87 ca să ridice o clădire administrativ-comercială cu cinci etaje.
CNMI a dat aviz negativ. Motivul – clădirea este inclusă în Registrul monumentelor de importanţă naţională şi municipală. În decembrie 2014, ca urmare a recomandărilor elaborate de Chișinăuproiect, Consiliul Municipal Chișinău a aprobat un nou Registru al monumentelor istorice de categorie locală. De această dată, fostul sediu PL este exclus oficial din Registrul monumentelor.
În iulie 2016, proiectantul Grigore Burciu a depus o cerere repetată la Consiliul Naţional al Monumentelor Istorice, prezentând aceeași schiță de proiect care, anterior, fusese respinsă.
Construcția ar urma să fie amplasată în imediata apropiere și, prin urmare, în zona de protecție a monumentelor istorice de însemnătate locală de pe străzile București 83 și Mitropolit G. Bănulescu-Bodoni 14. Clădirile datează din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Arhitectura lor este eclectică, cu reminiscenţe clasiciste și elemente baroce.
Protecția acestor case-monument este unul dintre motivele pentru care experții recomandă construcții cu maxim trei etaje în nucleul istoric al Capitalei. Eurosim nu se oprește însă la cele cinci etaje prevăzute în proiect. Vrea ca rezalitul și scările viitorului său bloc de birouri să fie amenajate pe trotuar, adică pe spațiul public.
Pe 28 iulie curent, după ce au examinat proiectul, membrii Consiliului Naţional al Monumentelor Istorice i-au cerut proiectantului Grigore Burciu și beneficiarului Eurosim SRL să reducă înălțimea clădirii până la trei etaje, să retragă rezalitul în corpul clădirii și să prevadă amenajarea scărilor pe terenul proprietate privată, și nu în spațiul public. De asemenea, Consiliul a obligat compania să prezinte un proiect al soluțiilor de protecție a clădirilor adiacente, cu statut de monument.
Potrivit ofiţerului de presă al PL, Ionel Pușcaș, Ghimpu este fondator al companiei Eurosim, dar el nu ia decizii.
„El nu stă să discute cu partenerii săi ce proiecte facem azi și ce proiecte facem mâine. El nu are ștampilă, nu participă la licitații. Compania are un administrator. Domnul Ghimpu primește doar dividende și veniturile sunt impozitate”, a declarat Puşcaş.
În declarația de avere depusă la Comisia Electorală Centrală, președintele liberalilor a uitat să menționeze că este asociat la Eurosim. Afacerea cu carburanți îi aduce venituri de sute de mii de lei. Doar în 2014-2015, Mihai Gimpu a încasat de la Eurosim dividende în sumă de peste 1,18 milioane de lei.
În timp ce compania lui Ghimpu se gândeşte cum să distrugă clădirile istorice din centrul Chişinăului, astăzi de pe clădirea Primăriei Chişinău a căzut o bucată mare de tencuială. Din fericire, nimeni nu a avut de suferit.