CHIȘINĂU, 5 oct — Sputnik. La Chișinău a avut loc prezentarea cărții cunoscutului publicist Eugen Sobor "Și Stalin e tânăr din nou". În ajunul alegerilor prezidențiale din Moldova, membrul Uniunii Cinematografiștilor a acceptat conștient provocarea și și-a dedicat creația politicii.
"Înțeleg că această carte va genera multe întrebări. Iar eu, ca autor, voi fi atacat atât de cei de dreapta, cât și de cei de stânga", a declarat pentru Sputnik Eugen Sobor.
Potrivit autorului, el nu a putut să nu reacţioneze pentru că urmărește cu durere ceea ce se întâmplă în Moldova. Politicienii, acționând la sugestia unor "polit-tehnologi", debordează de declarații.
"Pe mine mă interesează democrația în țara noastră, pentru că aceasta de fapt este grav bolnavă. Un asemenea nivel al corupției politice, birocrației şi nomenclaturismului nu a existat nici în perioada puterii sovietice. Sunt om din acea epocă, dar trăiesc în actuala și îmi doresc foarte mult ca viața în Moldova să se schimbe. Pentru că noi suntem europeni doar în vorbe, iar mentalitatea nu ne este deloc europeană", a spus Sobor.
Evident, potrivit autorului, el "nu este medic care să pună diagnosticul şi să trateze pe cineva din societatea moldovenească", dar "am speranța că elita politică se va schimba, totuși".
"Țara nu se îndreaptă spre Europa, iar din punct de vedere politic se rostogolește la periferia ei. Politica moldovenească este haotică, inconsecventă și imprevizibilă, dar mai există totuşi o rază de speranță că în Moldova vor veni vremuri mai bune", subliniază Eugen Sobor.
Când se va întâmpla acest lucru, putem afla din cartea "Și Stalin e tânăr din nou". Ea va fi utilă pentru cei pasionați de politica moldovenească: deputați, politologi, reprezentanți ai puterii și ai opoziției. În general, pentru toți cei care influențează asupra proceselor politice și le conştientizează din interior.