CHIȘINĂU, 4 oct — Sputnik. Elicopterul Sikorsky S-61, la bordul căruia se aflau 14 militari, s-a prăbuşit marți pe acoperișul unei școli din orașul Tawau, care se află în estul Malaeziei.
Potrivit poliției, dintre persoanele aflate la bord, doar pilotul a fost rănit ușor.
"Totodată, șapte elevi și un bărbat aflaţi la sol au fost răniți și au fost transportați la spital pentru a primi îngrijirile necesare", a relatat șeful adjunct al poliției din Tawau, Fadil Markus.
S-a precizat că elicopterul efectua un zbor intern în statul Sabah, în momentul în care pilotul a pierdut controlul asupra aeronavei.