Directorul adjunct al Institutului Oncologic, Serghei Ștepa, a declarat în cadrul unei dezbateri organizate la Sputnik Moldova că acest obiectiv este ușor de atins, ba chiar procentul celor salvați de la moarte ar putea fi mai mare de 7 la sută, deoarece Programul este orientat spre minimalizarea incidenței, morbidității și depistării tardive a cancerului. Ștepa a precizat că depistarea precoce a cancerului (stadiile I și II) este o condiție de bază a tratării cu succes a bolii.
Pentru finanțarea Programului Național de Control al Cancerului pentru anii 2016-2025 sunt necesari un miliard și 600 de milioane de lei.
Serghei Ștepa, care este doctorul în medicină, conferențiar cercetător și medic chirurg, a amintit că, în 1997, în Republica Moldova, a fost aprobat un program de combatere a cancerului, dar care, spre regret, a rămas pe hârtie, deoarece nu a fost finanțat. Pentru implementarea lui nu s-au găsit finanțatori nici interni, nici externi.
Discuția purtată la Sputnik Moldova despre noul program național de control al cancerului a fost moderată de jurnalistul Sergiu Praporșcic. La ea a participat și Rodica Mândruță, coordonator tehnic al Programul Național de Control al Cancerului pentru anii 2016-2025, care este doctorul în medicină, conferențiar cercetător și medic chirurg.