Capra face, iar oaia trage. În felul acesta a comentat Pavel Midrigan, care este decanul Facultății Relații Internaționale și Științe Socio-Umane a Universității de Studii Politice și Economice Europene “Constantin Stere”, decizia Guvernului de a emite obligațiuni de stat în sumă de 13 miliard de lei și de a le da Băncii Naționale a Moldovei, pe un termen de până la 25 de ani, cu o rată efectivă a dobânzii de 5% anual (13 miliarde de lei reprezintă suma creditelor de urgență acordate în 2014 și în 2015 de Banca Centrală trei bănci comerciale). Bineînțeles, spune Midrigan, poporul este oaia, care va întoarce banii furați din sectorul bancar.
“În loc să-i găsească pe toți participanții la acest furt, și persoane fizice, și persoane juridice, să întoarcă banii furați din contul proprietăților lor, fiindcă toți au proprietăți importante, au conturi, au averi uriașe, Guvernul pune această povară pe umerii contribuabililor. Dar pe cei care au furat banii nimeni nu-i atinge”, susține Midrigan.
Avocatul consideră că și funcționarii de atunci ai Băncii Naționale, în frunte cu fostul guvernator Dorin Drăguțanu, care se fac responsabili de complicitate la furtul miliardului, deoarece fără concursul sau acceptul lor tacit banii nu puteau fi delapidați, trebuie să ajungă pe banca acuzaților.
“Funcționarii de la Banca Națională, în frunte cu guvernatorul Dorin Drăguțanu, au urmărit online toate tranzacțiile de la cele trei bănici comerciale sau, cel puțin, aveau obligația să facă acest lucru și să nu admită delapidările care au avut loc în proporții atât de mari. Deci, acești funcționari au fost complici. Și nu trebuie ca guvernul să acopere financiar o delapidare care a fost făcută cu concursul Băncii Naționale”, a declarant avocatul în studioul Sputnik Moldova.
Pavel Midrigan consideră că decizia de a returna acești bani de la bugetul de stat, adică din buzunarul oamenilor, este o mare greșeală și o şi mai mare nedreptate. “Oamenii și așa fug peste hotare, dar acum, când s-a pus pe umerii lor și acest miliard, au un motiv în plus să plece. Tinerii se întreabă de ce trebuie să nască copii în țara aceasta, ca aceștia să întoarcă la buget miliardul furat”, a declarat avocatul Midrigan.
Autor: Sergiu Praporșcic