Politică
Pe site-ul Sputnik Moldova aflați informații de ultimă oră despre evenimentele care se produc pe scena politică - în Parlament, Guvern sau în cadrul partidelor.

Expert rus: Transnistria nu are șanse să se unească cu Rusia

© Photo : Личный архив Г.МирзаянаГеворг Мирзаян, международный обозреватель
Геворг Мирзаян, международный обозреватель - Sputnik Moldova
Abonare
Liderul transnistrean a decis să apeleze la sentimentele alegătorilor pro-ruși atunci când a declarat despre necesitatea sincronizării legislației interne cu cea din Federația Rusă, a declarat conferențiarul Universității de Finanțe pe lângă Guvernul Federației Ruse, Ghevorg Mirzaian, într-un comentariu oferit agenției Sputnik Moldova.

CHIȘINĂU, 14 sept- Sputnik. "Într-o perspectivă apropiată, niciun fel de unire a Transnistriei cu Rusia nu va avea loc, pentru că acest lucru nu-i este convenabil nici Moscovei, nici Tiraspolului", a declarat pentru agenția Sputnik conferențiarul de la Universitatea de Finanțe pe lângă Guvernul Federației Ruse, expertul în relații internaționale Ghevorg Mirzaian.

Военный парад и акция Бессмертный полк. Тирасполь. Приднестровье - Sputnik Moldova
Cum reacționează Transnistria la flirtul Chișinăului cu NATO

Anterior, liderul autoproclamatei Republici Moldovenești Nistrene, Evghenii Șevciuk, a semnat un decret "Despre implementarea rezultatelor referendumului republican din 17 septembrie 2006", prin care a dispus crearea, în timp de două săptămâni, a unei comisii de stat pentru armonizarea legislației regiunii transnistrene cu cea a Federației Ruse. Prim-ministrul Republicii Moldova, Pavel Filip, a menționat la rândul său că acțiunile Tiraspolului poartă un caracter populist, în contextul alegerilor prezidențiale din regiune.

În comentariul oferit agenției Sputnik, expertul rus a menționat că Moscova nu va întreprinde niciun fel de acțiuni speciale prin care să vină în întâmpinarea acțiunilor liderului transnistrean. În opinia acestuia, Șevciuk încearcă doar să atingă niște note sensibile pentru locuitorii pro-ruși din regiune.

„Chiar și chestiunea aproximării legislației interne cu cea rusă este un lucru complicat — Rusia este o federație, care face parte și din Uniunea Vamală. Acum câțiva ani a mai existat o astfel de tentativă, care însă a eșuat. În ceea ce privește intrarea în componența Rusiei, o astfel de problemă nici nu se află pe agenda zilei", a declarat Mirzaian.

Expertul a mai subliniat că lui Șevciuk îi va fi greu să câştige aceste alegeri.

„Acesta se află într-un conflict cu reprezentanții comunității oamenilor de afaceri (holdingul Sheriff, care a asigurat 52 la sută din veniturile la bugetul de stat în anul 2014), cu Parlamentul, în care 34 din cele 43 de mandate sunt controlate de partidul Obnovlenie, afiliat companiei Sheriff, precum și cu un segment important al populației care îl consideră pe actualul președinte responsabil de criza economică din țară. Iată de ce Șevciuk a decis să exploateze sentimentele pro-ruse, sugerând că ar lansa un proces de unire cu Rusia.

Totuși, nimeni nu va finaliza acest proces. Nu pentru că nu și-ar dori, ci pentru că nu pot să o facă", consideră Mirzaian.

Военнослужащие оперативной группы российских войск в Приднестровском регионе Молдовы провели учения по противодействию терроризму. - Sputnik Moldova
Exercițiile militare din Transnistria produc la București armăsari din țânțari

Potrivit lui, unirea Transnistriei cu Federația Rusă poate conduce nu doar la pierderi financiare pentru ambele părți, dar și la apariția unui nou conflict în regiune.

„Da, Transnistria se mândrește cu faptul că aparține lumii ruse, meritând să se afle în componența Rusiei. Cu toate acestea, dacă mâine autoproclamata republică ar intra în componența Federației Ruse, atunci Moscova și Tiraspolul ar avea doar de pierdut. Trebuie să înțelegem că Transnistria nu este Osetia de Sud, Crimeea sau Karabah. Transnistria nu are o frontieră comună cu Rusia, ieșire la mare și nu se învecinează cu vreun stat aliat al Rusiei. La Vest, republica se învecinează cu Moldova, iar la est cu Ucraina, care percepe RMN drept un instrument de presiune asupra Rusiei (în cazul în care Transnistria ar deveni formal teritoriu rus, atunci presiunile ar spori). În cazul instituirii unei blocade totale sau a unui embargo, Moscova ar putea răspunde doar într-un singur mod: prin crearea unei frontiere ruso-transnistrene în regiunea Odesa. Acest lucru ar însemna noi sancțiuni sau chiar declanșarea unui război de proporții. Pentru transnistreni o astfel de unire ar însemna pierderea totală a accesului la piețele europene", a subliniat expertul.

Fluxul de știri
0