CHIŞINĂU, 12 sept – Sputnik. Primarul liberal al Chişinăului Dorin Chirtoacă pare să nu fie deranjat că imaginile video de la o petrecere la care participă şi el au fost publicate pe internet.
Cinci filmuleţe video au fost plasate pe pagina youtube.com, în care Chirtoacă apare bând vodkă şi bere, cântând melodiile trupei ruseşti „Liubă” şi stropindu-şi colegii de partid cu apă dintr-un furtun.
„Suntem oameni cu toţii, ne permitem şi să ne distrăm, uneori poate şi mai deochiat. Undeva, într-o sticlă a mai rămas cognac de atunci şi până astăzi”, a declarat Chirtoacă, precizând că petrecerea liberalilor a avut loc într-un garaj şi nu în localuri de lux.
Liberalul mai spune că îi place să cânte melodiile trupei ruseşti, deoarece muzica nu este politică.
„Am ascultat şi muzică rusească, muzica nu are treabă cu politica şi restul. Ca atare ţine de activităţile private ale unor oameni. Dar oricum, vizionare plăcută!”, a precizat liberalul.
Dorin Chirtoacă mai intuieşte că aceste imagini video au fost plaste în ajunul şedinţei Consiliului Municipal Chişinău, din 13 septembrie, unde urmează să fie pusă la vot chestiunea cu privire la destituirea din funcţie a primarului liberal.