Decanul Facultății Relații Internaționale și Științe Socio-Umane a Universității de Studii Politice și Economice Europene "Constantin Stere", Pavel Midrigan, susține că în cadrul Serviciului de Informații și Securitate sunt angajați oameni devotați interesului național. În același timp, Midrigan susține că uneori au loc și scurgeri de informație care ar putea costa scump securitatea țării. Ofițerii SIS, spune Midrigan, sunt cei mai buni dintre cei buni și ar trebui să dispună de mai multe împuterniciri. Ori, în condițiile actuale, informațiile acumulate de aceștia și furnizate autorităților statului, de multe ori, ajung "sub perna" unor demnitari care nu iau niciun fel de măsuri. Un exemplu în acest sens, spune Migrigan, este cazul delapidărilor din sistemul bancar. Dacă SIS ar fi avut și dreptul la investigație, atunci lucrurile ar fi stat altfel.
Pe 9 septembrie 2016, Serviciul de Informații și Securitate marchează 25 de ani de la fondare.
Autor: Cristina Danuța