Decanul Facultății de Relații Internaționale a Universității de Studii Politice și Economice Europene “Constantin Stere”, avocatul Pavel Midrigan, afirmă că alegerile prezidențiale sunt din star viciate. Și asta pentru că o bună parte dintre cetățeni are o conștiință deformată.
“Când vine un candidat electoral, ei se întreabă: acesta ce o să ne dea? În loc să fie ghidat de interesul de a depăși situația complicată în care se află țara, alegătorul așteaptă să fie mituit. În scrutinele precedente, concurenții electorali le aduceau alegătorilor ca să-i voteze ba hrișcă, ba orez, ba bani, ba le reparau o porțiune de drum sau o secție de la un spital raional. Cetățenii s-au deprins că în perioada electorală le pica ceva. Mita electorală le-a intrat alegătorilor în sânge”, a declarat Midrigan.
Expertul este de părere că dat fiind că alegătorii deja așteaptă să fie mituiți de către concurenții electorali, chiar dacă sub aspect formal-juridic alegerile se vor desfășura impecabil, procesul electoral nu poate fi considerat unul corect și echitabil.
“Acum, când la întâlnirile cu alegătorii un candidat, un concurent electoral propune un plan de ieșire din situația de criză, de rezolvare a unei probleme, aceștia îl privesc cu ochi stinși fiind frământați de un singur gând: ne-a adus ceva sau nu ne-a adus nimic cel ce ne cere voturile”, a mai adăugat avocatul Pavel Midrigan.
Autor: Sergiu Praporșcic