CHIŞINĂU, 1 sept — Sputnik. Edificarea unui model multipolar al relațiilor internaționale este împiedicată de dorința unor state din Occident de a-și păstra dominația globală, a declarat joi ministrul Afacerilor Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, potrivit RIA Novosti, citat de sputniknews.ro.
"Din păcate, procesul formării unui sistem al relațiilor internaționale policentric, multipolar, care presupune identificarea unor compromisuri, cedări reciproce, un respect reciproc, înțelegerea și luarea în considerare a intereselor fiecăruia, se ciocnește de obstacole majore. Astfel de obstacole vin din dorința partenerilor occidentali de a-și păstra dominația globală. Aceștia pornesc de la premisa că anume ei au fost cei care „au comandat muzica" în ultimele secole, ceea ce este adevărat, în mare parte", a declarat Lavrov în cadrul unei întâlniri cu studenții și profesorii Institutului de Stat de Relații Internaționale din Moscova (MGIMO).
În opinia Ministrului rus de Externe, astfel de state încearcă să-și impună propriile soluții la toate problemele, luând în considerare doar propriul punct de vedere.
"În esență, aceștia pretind la un monopol, la un adevăr absolut și utilizează un set de metode nelegitime de presiune, mijloace de influențare a partenerilor lipsite de orice etică: începând cu rescrierea istoriei, purtarea unor campanii agresive propagandistice, până la introducerea unor sancțiuni unilaterale, sponsorizarea unor lovituri de stat, provocarea unor conflicte regionale și chiar intervenții militare directe", a adăugat Lavrov.