CHIŞINĂU, 1 sept — Sputnik. Mitropolitul Vladimir a transmis un mesaj de felicitare pentru profesori, elevi, studenţi şi părinţii acestora, cu ocazia începerii unui nou an de învăţământ, informează mitropolia.md.
"Cu prilejul deschiderii anului şcolar 2016 – 2017, ne rugăm Mântuitorului Hristos care a spus: „Lăsaţi copiii să vină la Mine” (Matei 19, 14), ca să dăruiască profesorilor, elevilor, studenților și părinților sănătate şi putere de muncă pentru a trăi bucuria faptelor duse la bun sfârşit şi a împlinirilor ziditoare de suflet. Și fie ca Bunul Dumnezeu să ne ajute ca prin eforturile noastre comune să contribuim la educarea societății de mâine în spiritul nobilelor valori civice și a Adevărului nemuritor al Credinței Ortodoxe. Amin!", a spus Mitropolitul.
Potrivit datelor Ministerului Educaţiei, în anul școlar 2016-2017, în unstituţiile de învăţământ vor fi încadraţi aproximativ 340 de mii de elevi în ciclul primar, gimnazial și liceal. În clasa I vor merge aproximativ 33 de mii de copii, față de 34 800 – în anul precedent.