CHIŞINĂU, 27 aug – Sputnik. Republica Moldova marchează 25 de ani de la proclamarea independenţei. Evenimentul va fi sărbătorit printr-un spectacol inedit care va avea loc în Piaţa Marii Adunări Naţionale.
La Chișinău, evenimentul va începe la ora 08:30, cu depunere de flori la monumentul „Maica Îndurerată” și la monumentul lui „Ştefan cel Mare şi Sfânt”.
Începând cu ora 10:00, în Piața Marii Adunări Naționale, va avea loc spectacolul de inaugurare a sărbătorii cu genericul „Suveranitatea”. Conducerea țării, semnatarii Declarației pentru Independența Republicii Moldova, precum și personalități notorii din Republica Moldova vor da tonul festivității, după care va urma un recital muzical.
În spectacol vor fi prezente Orchestra Simfonică a Companiei Publice Teleradio-Moldova, Orchestra Simfonică a Operei Naționale „Maria Bieșu”, Capela Corală „Doina”, Orchestra model a Ministerului Afacerilor Interne, Ansamblul Național Academic de Dansuri Populare „Joc”, Ansamblul folcloric „Opincuţa”, interpreții autohtoni.
Un moment deosebit al evenimentului îl va constitui Parada militară, unde va fi prezentată tehnica militară și vor participa militari din 12 țări, precum SUA, Ucraina, Romania, Polonia.
Sărbătoarea va continua cu spectacolul muzical-coregrafic „Hora neamului”. Publicului și telespectatorilor prezenți la sărbătoare le va fi prezentat recitalul folcloric „Pentru, tine – țară…”. Parada portului popular, aflată la cea de-a IV-a ediție, va încununa această acțiune.
Un alt moment important al sărbătorii îl va constitui Parada fanfarelor, urmată de caleidoscopul folcloric „Trandafir de la Moldova”.
Piața Marii Adunări Naționale va găzdui în continuare un cinematograf în aer liber, unde va fi prezentat colajul documentar „Moldova Suverană” care va cuprinde secvențe video din 27 august 1989 – Prima Mare Adunare Națională care a lansat dezideratul Suveranității și Independenței, precum și video din 27 august 1991 – Marea Adunare Națională care a impus Parlamentului votarea nominală a Declarației de Independență a Republicii Moldova.
Spre seară, oaspeților sosiți la eveniment le va fi prezentat filmul „Gânduri PENTRU și DESPRE Țară”, care reprezintă o retrospectivă a evenimentelor culturale dedicate Sărbătorii Naționale „Ziua Independenței Republicii Moldova” — anii 1991-2015.
Tot în ritm de sărbătoare, ceremonia va înainta cu spectacolul muzical-poetic „Legarea timpurilor”, cu evoluarea mai multor artiști autohtoni.
Evenimentul dedicat sărbătoririi celor 25 de ani de Independenţă a țării noastre va culmina, la ora 22:00, cu un foc de artificii „Suveranitate”, urmat de un joc mare cu genericul ”Moldovenii când se strâng…”.