Autorul face trimitere la Petre Nemoianu, autor al unor volume de memorii, militant fervent de-a lungul întregii sale vieţi pentru cauza ţăranului român şi a agriculturii ţărăneşti, în care vedea cheia dezvoltării agricole a ţării. Petre Nemoianu este autorul unui document datat din 15 decembrie 1941, în care protesta împotriva ideilor cuprinse într-un memoriu din 6 decembrie 1941 al Uniunii Sindicatelor Agricole, organizaţie a marilor proprietari de pământ, care controlau Ministerul Agriculturii şi Academia de Studii Agricole.
Liberalii declarau că ultima împroprietărire generală a celor care luptaseră în război şi a văduvelor şi orfanilor de război fusese o greşeală şi că „mica proprietate într-o ţară cerealistă, extensivă, nu poate progresa". Adepţii agriculturii de tip industrial (Petre Nemoianu o numeşte într-un loc „în sens american") doreau sprijinul statului, prin măsuri legislative, financiare (credite) şi administrative (drumuri, poştă, telefon, servicii veterinare etc.), care să vizeze exclusiv agricultura de tip extensiv. Neobrăzarea liberalilor mergea până acolo încât ar fi dorit legalizarea bătăii aplicate ţăranilor pentru a-i îndemna la muncă, probabil model de „etică a muncii" împrumutat de la fraţii americani în domeniul proprietarilor de sclavi.
