BUCUREŞTI, 22 aug – Sputnik. Andreea Grad, născută în comuna Lunca Ilvei, județul Bistrița, a finalizat anul acesta studiile la Universitatea Sorbona ca șefă de promoție, iar pentru meritele sale a primit, în ziua de Sfânta Maria, titlul de cetățean de onoare al comunei natale, informează bistriteanul.ro.
Andreea a explicat, într-un interviu acordat Bistriteanul.ro, de ce a optat să studieze în Franța. Ea povestește că încă de când era în clasa a 10-a își dorea să facă studii în Franța și a avut această ocazie în cadrul unui schimb de experiență școlar, organizat de Primăria Municipiului Bistrița.
„Mulți dintre prietenii care deja studiau în străinătate mă încurajau să fac acest pas și apoi reușita de la Bacalaureat a încununat această decizie, deja destul de bine conturată la acea perioadă”, povestește tânăra eminentă.
Andreea spune că absolvise un profil bilingv și că existau pentru ea multe posibilități să studieze în țară, doar că aspirațiile sale erau mai mari decât de a deveni translator sau profesor de franceză.
După absolvirea ca șefă de promoție a facultății din cadrul Universității Paris-Sorbona, tânăra a fost admisă la un dublu masterat în Franța — Masterul de științe politice și relații internaționale, între Universitatea Paris-Sorbonne și Universitatea Pantheon-Assas Paris. Ea își dorește să se pregătească pentru o carieră diplomatică.
„Cu ajutorul lui Dumnezeu, pregătesc o carieră diplomatică, încurajată fiind de experiența de șase luni avută în cadrul Ambasadei României din Paris. Din toamnă o să lucrez și în Europe Business School, cea mai mare școală privata de business din Europa, un proiect nou pentru mine, dar care sper să îmi reușească”, a afirmat Andreea Grad în interviu.