Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Milioane de euro pentru sectorul energetic

© Sputnik / Ivan Rudnev / Accesați arhiva multimediaGas compressor station
Gas compressor station - Sputnik Moldova
Abonare
Guvernul vrea interconexiune prin România cu sistemul energetic comunitar. Declaraţia a fost făcută de către ministrul Economiei, Octavian Calmîc, în cadrul unei întrevederi cu Secretariatul Comunității Energetice (SCE), Janez Kopač.

CHIŞINĂU, 22 aug – Sputnik. Oficialul european a declarat în cadrul unei întrevederei de lucru, că va susţine eforturile Moldovei la realizarea obiectivelor asumate în transpunerea acqui-ului comunitar.

„Comisia Europeană inițiază un proiect regional de asistență tehnică de patru ani, cu un buget de circa 4,6 milioane de euro, destinat Republicii Moldova, Ucrainei și Georgiei. Obiectivul principal este de a ajuta autoritățile naționale în elaborarea cadrului secundar pentru implementarea legilor aprobate în sectorul energetic ce transpun acqui-ului comunitar, angajament asumat de Republica Moldova în cadrul Tratatului Comunității Energetice”, a declarat Janez Kopač.

Ministrul Octavian Calmîc, a menționat că Moldova urmăreşte să asigure interconexiunea cu sistemul energetic comunitar.

„Realizarea proiectelor din domeniul energetic constituie una din prioritățile strategice ale Guvernului, la moment fiind în proces mai multe programe naționale ce țin de interconexiunile prin România cu sistemul energetic comunitar, cât și cele de modernizare a sistemului de asigurare cu energie termică”, a declarat ministrul Economiei.

Fluxul de știri
0