CHIŞINĂU, 20 aug — Sputnic. Meteorologii prognozează vreme extrem de caldă pe o mare parte a teritoriului ţării. Codul galben de caniculă intră în vigoare din 20 august şi va fi valabil până la 22 august. Totodată, specialiştii nu exclud că acesta ar putea fi prelungit.
Astfel, temperatura maximă a aerului după orele amiezii va atinge valori de până la +33 de grade Celsius și mai mult.
În raioanele de nord temperaturile vor urca în zilele de odihnă până la +30..+32 de grade Celsius. În cele de centru se vor înregistra valori termice maxime de +32..+33 de grade, iar în sud mercurul din termometre ar putea ajunge duminică şi până la +34 de grade Celsius.
Va fi destul de cald şi în orele nopţii. Temperaturile nocturne vor oscila la nord între +15..+20 de grade, iar în raioanele de sud vor ajunge până la +22.
Serviciul Hidrometeorologic de Stat anunţă că în raioanele de sud se va menține pericol excepțional de incendiu a fâșiilor forestiere și a culturilor agricole.
Amintim că din 16 august Republica Moldova se află şi sub acţiunea Codului galben de secetă hidrologică. Potrivit avertismentului meteorologilor, în legătură cu stabilirea etiajului de vară, în râurile și lacurile republicii în intervalul 16-23 august 2016 se atestă Seceta Hidrologică.
Agenții economici și populația este îndemnată să consume rațional resursele de apă.
Pentru săptămâna viitoare sunt prognozate ploi cu descărcări electrice.