CHIŞINĂU, 19 aug — Sputnik. Serviciul Protecției Civile și Situațiilor Excepționale al MAI a fost alertat vineri dimineaţa pentru a interveni la salvarea unui bărbat în vârstă de 40 de ani căzut într-o fântână din localitatea Stoicani, raionul Soroca.
Persoana care avea nevoie de ajutor se afla la o adâncime de 10 metri. Intervenţia serviciului 901 a fost solicitat la ora 6.38 minute. Extragerea bărbatului a fost îngreunată de construcția îngustă a fântânii.
Pompierii au reușit să scoată bărbatul la suprafață în nai puţin de 20 de minute, fără ca acesta să fie traumatizat. El a fost preluat de serviciul de urgență 903 şi transportat la spital pentru a verifica dacă acesta nu a suportat hipotermie, deoarece s-a aflat mai mult timp în apa.
Conform datelor operative ale Serviciului Situații Excepționale, în ultimele 24 de ore, salvatorii și pompierii au intervenit în 40 de situații de urgenţă.