CHIȘINĂU, 15 aug – Sputnik. Politica Rusiei față de Ucraina, acțiunile ei în Siria și reconcilierea cu Turcia demonstrează tendința lui Vladimir Putin de a construi în jurul Rusei o nouă ordine internațională ambițioasă”, scrie La Stampa.
Autorul analizei subliniază că Vladimir Putin urmărește reducerea substanțială a influenței SUA.
„În Ucraina el vrea să diminueze încrederea față de Washington, în calitate de garant al Europei de Est, în Siria mizează pe demonstrarea unei capacități de luptă colosale în confruntarea cu jihadiștii, comparativ cu o coaliție din peste 60 de state sub conducerea lui Obama, iar în Turcia urmărește să provoace disensiuni în relațiile dintre Ankara și NATO”, a menționat analistul politic italian.
Autorul materialului a atenţionat în acest context la imaginea din ultima perioadă a Occidentului, care este măcinat de disensiuni în problemele migrației, terorismului, care este slăbit economic și nu are capacitatea de a fi lider în condițiile în care devin tot mai vizibile mișcările protestatare, fapt care s-a văzut în special în cadrul referendumului pe marginea chestiunii Brexit.
În opinia lui Molinari, Rusia va crea un sistem de relații privilegiate cu mai multe țări, modelul politic al cărora diferă de cel al democrațiilor occidentale – de la Belarus până la Turcia, de la Egipt până la Iran și fostele republici sovietice ale Asiei Centrale. În acest scop sunt utilizate o serie de instrumente, inclusiv investițiile energetice, prezența militară și demonstrarea efectivă a unui ”soft power rusesc”, care se manifestă deja prin popularitatea companiei de televiziune RT în lumea arabă.