CHIȘINĂU, 13 august – Sputnik. Sub presiunea investigaţiilor, Yousaf al Salafi a declarat că el împreună cu un complice pakistanez, imam al unei moschei, au fost trimişi să recruteze oameni pentru a-i trimite ulterior în Siria pentru aproximativ 600 de dolari de persoană, relatează The Express Tribune.
"În timpul investigațiilor, Yousaf al Salafi a arătat că a obţinut finanţare dirijată din America pentru ca să conducă organizația în Pakistan și să recruteze oameni tineri care să lupte în Siria", a declarat o sursă martoră a investigațiilor, conform Russia Today, cu trimitere la Daily Express şi The Express Tribune.
Trei surse din serviciile de informaţii au dezvăluit pentru agenţia Reuters că Al Salafi este un pakistanez sirian care a intrat în Pakistan, prin Turcia, în 2014. Anterior a traversat în Turcia din Siria și a fost prins acolo. Cu toate acestea, a reușit să scape din Turcia și a ajuns în Pakistan pentru a organiza în regiune gruparea teroristă ISIS.
„Da, este adevarat ca această problemă a fost ridicată de mai multe ori în presa locală și chiar pe coridoarele diplomatice între SUA și Pakistan și au fost reporteri ai presei care sugerează că sute de recruți au fost exportaţi din Pakistan", a precizat pentru Sputnik International o sursă a serviciilor de informaţii din Pakistan.
Aceleaşi surse, care au preferat să îşi păstreze anonimatul, au mai subliniat faptul că Statele Unite au condamnat activităţile ISIS, dar, din păcate, nu au dorit să oprească finanțarea acestor organizații teroriste deoarece aveau nevoie de ele ca să destabilizeze Siria.
„SUA au trebuit să înlăture impresia că finanțează grupul [terorist, n.r.] pentru propriile sale interese și de aceea au lansat ofensiva împotriva organizației în Irak, dar nu și în Siria", a adăugat una din surse, conform The Express Tribune.
Există rapoarte ale serviciilor speciale în care se arată că cetățenii din Libia, Afganistan, Pakistan și India, pe lângă alte țări, sunt recrutați de către ISIS pentru a lupta în Siria. Pe diferite străzi din Pakistan au fost observate afișe pe pereţi în favoarea ISIS.