BUCUREȘTI, 5 aug — Sputnik. Nu mai puțin de patru incidente de xenofobie la adresa românilor care locuiesc în provincia Cornwall, sud-vestul Angliei, au fost înregistrate în ultimele zile, informează westbriton.co.uk.
Potrivit sursei citate, o parte dintre incidentele care au avut loc în Cornwall au fost semnalate pe iStreetWatch, un site care a fost creat pentru ca oamenii să înregistreze atacurile rasiste și xenofobe care au loc în spațiile publice.
Unul dintre atacurile xenofobe a avut loc într-un supermarket din Pool, Redruth, unde un britanic ar fi fost extrem de iritat de un cuplu de români. "De ce mai sunteți aici? Am votat să plecați dracului de aici!", le-a strigat acesta românilor.
În provincia Cornwall majoritatea populației a votat pentru ca Marea Britanie să părăsească Uniunea Europeană, unul din motivele invocate fiind numărul mare de emigranți.