CHIȘINĂU, 3 aug — Sputnik. Președintele Franței François Hollande evită demonstrativ retorica antirusă, implicându-se în acest fel într-un joc periculos, se spune într-un editorial publicat în The Wall Street Journal.
La începutul lunii iulie, în timpul summit-ului NATO, Hollande s-a pronunțat împotriva unor declarații în care Rusia ar fi definită ca o "amenințare" la adresa Occidentului. În afară de aceasta, președintele francez a subliniat că Rusia pentru Franța reprezintă, în primul rând, un partener, șocând în acest fel unii prieteni ai Parisului, scrie editorialistul John Vinocur.
Potrivit publicației, asemenea viziuni pot fi interpretate din perspectiva alegerilor prezidențiale din 2017. Acesta ar miza pe normalizarea relațiilor cu Moscova, sperând, în acest fel, să obțină simpatiile stângii europene, se spune în publicație.
Cu toate acestea, afirmațiile președintelui Franței trezesc îngrijorări, scrie autorul articolului. Declarațiile precum că Rusia nu reprezintă o amenințare contravine declarației finale a summit-ului NATO de la Varșovia.
În afară de aceasta, prin poziționarea Moscovei în calitatea de partener, Hollande face un pas periculos, pentru că o astfel de viziune ar putea consolida oponenții săi din alte partide, consideră editorialistul.