CHIȘINĂU, 1 aug — Sputnik. China, Ungaria, Germania și Polonia sunt principalele patru state care determină deficitul din comerțul extern al României, transformând, practic, această țară într-o piață de desfacere, afirmă autorul unei analize publicate pe portalul cursdeguvernare.ro.
China figurează pe primul loc, cu un sold negativ pentru statul român de 2,36 miliarde euro și un grad de acoperire al importurilor prin exporturile efectuate de doar 19%.
Explicația nu este dată atât de volumul importurilor din această țară, care ocupă locul șase și sunt de aproape cinci ori mai mici decât cele provenite din Germania și sub jumătate din cele de origine italiană, cât de exporturile României relativ slabe pe această relație, care nu prind nici măcar locul 20 pe partea livrărilor de mărfuri către străinătate, afirmă autorul materialului.
Pe locul doi se află Ungaria, țară cu care schimburile comerciale sunt dezechilibrate cu mai mult de două miliarde de euro, fiind urmată Germania și Polonia.
România pierde peste un miliard de euro în relațiile comerciale cu Olanda și Austria, fiind urmate la o mică distanță de Rusia.
În același timp, anul trecut, România a înregistrat cele mai mari performanțe în relațiile comerciale cu Marea Britanie, Egipt, SUA, Republica Moldova, Serbia și Franța.