BUCUREŞTI, 1 august — Sputnik. Paul Haidu-Gerea este născut în Constanţa, absolvent al clasei a XI-a la Colegiul Naţional "Mircea cel Bătrân" (CNMB) şi a câştigat medalia de aur având punctaj maxim la competiţia internaţională din Georgia, conform Telegraf.
Paul nu este la prima reușită internațională. În această primăvară el a câştigat medalia de aur şi la Concursul Internațional de Chimie "D. Mendeleev" din Moscova. În ultimele două luni, elevul a câştigat două medalii de aur.
"Pe lângă faptul că obține medalie de aur cu punctaj maxim, vorbim despre o disciplină complicată în asimilare, precum chimia", a explicat directorul CNMB, prof. Vasile Nicoară.
Tânărul a declarat într-un interviu că se pregătește fără pauză la chimie, inclusiv în vacanțe cel puţin 3 — 4 ore pe zi, iar înainte de concursuri lucrează până la 12 ore pe zi.
"Înainte de concursuri lipsesc de la absolut toate orele, la tot ce se poate lipsi și dedic tot timpul chimiei. Vin la școală și stau în laborator, pentru că experimentele durează foarte mult, oricât de simplu ar părea", povestea elevul în luna mai.
Profesorul de chimie Monica Dumitru se ocupă de pregătirea lui Paul Haidu — Gerea.