BUCUREȘTI, 1 aug — Sputnik. Edilul șef al Bucureștiului, Gabriela Firea, a simțit nevoia să-i pună la punct pe consilierii Primăriei Generale, după ce aceștia au făcut comentarii în timpul discursului primarului.
"Dacă aveți bun simț și cei 7 ani de acasă, nu mă mai întrerupeți", a răbufnit Gabriela Firea la adresa consilierilor, apoi a încercat să se calmeze: "Dragi colegi, eu vă consider pe toți colegi și cred că avem nevoie de respect reciproc".
Ieșirea nervoasă a Primarului General al Capitalei a avut loc în timpul dezbaterilor privind numirea unui consiliu de administrație interimar la RADET, primul punct pe ordinea de zi a ședinței.