CHIȘINĂU, 29 iul – Sputnik. Groapa formată are un diametru de circa cinci metri. Oamenii abia de au reușit să se salveze. O parte din marfă a ajuns în surpătură.
Martorii oculari ne-au povestit îngroziți că groapa s-a format atât de rapid încât dacă ar fi fost oameni pe locul respectiv finalul ar fi putut fi unul tragic.
După aproximativ o jumătate de oră din momentul producerii incidentului, la fața locului a sosit un echipaj al poliției, dar nu și angajaţii de la serviciile municipale responsabile de infrastructură.





Doamna care vindea harbuji pe trotuar a relatat pentru corespondentul Sputnik că la un moment dat asfaltul a începu să se prăbușească chiar sub picioare.
Pe acel loc era și un autoturism. Conducătorul auto a reușit să-l mute la timp de acolo.
Doamna cu harbujii a povestit tremurând că a reușit să salveze doar o parte din marfă. Cam jumătate din produsele pe care le vindea au ajuns la fundul craterului.
Poliția a anunțat că incidentul a fost cauzat de apele pluviale.
La fundul gropii putea fi văzută o parte a rețelei de evacuare a apei pluviale, ce era avariată parțial. Din această cauză apa a spălat solul, formând un spațiu gol sub asfalt. Atunci când acest spațiu a devenit prea mare, stratul de la suprafață nu a mai rezistat și s-a prăbușit până la nivelul rețelei de evacuare a apelor pluviale. Despre aceasta a relatat pentru Sputnik Dumitru Ciobanu, specialist în rețelele inginerești.