Elevii cu 10 la BAC vor să rămână acasă. „Vreau să ajut țara care m-a crescut"

© Sputnik / Павел Лисицын / Accesați arhiva multimediaElevi, examene, gimnaziu, școală
Elevi, examene, gimnaziu, școală - Sputnik Moldova
Abonare
Absolvenți de liceu care au obținut rezultate excepționale la examenul de bacalaureat explică de ce nu vor să plece din România, deși universități vestite din Occident sunt gata să-i primească.

BUCUREŞTI, 14 iulie — Sputnik. În România, 56 de tineri au luat bacalaureatul cu nota 10. Mulți dintre aceștia mărturisesc că nu vor să dea la facultăți din afară, ci preferă să rămână în țară pentru a încerca să schimbe ceva.

Unul dintre elevii de nota 10, care vrea să lucreze în inginerie, IT sau diplomație, se arată recunoscător față de țară.

„Vreau să ajut ţara care m-a crescut şi mi-a dat şansa să mă dezvolt", a mărturisit el, potrivit știrile Pro TV.

Ramona a absolvit Colegiul Național „Mihai Viteazul" din Capitală, iar la bacalaureat a luat 10 la materiile română, matematică și fizică. Deși spune că România este „o ţară în care oamenii nu îşi doresc neapărat să avanseze, sincer", a ales să-și continue studiile în România, urmând să dea la Facultatea de Electronică și Telecomunicații a Politehnicii București. Întrebată dacă s-a gândit și la varianta de a pleca din țară, Ramona a răspuns nu a atras-o niciodată această idee.

„Nu m-a tentat niciodată. Chiar îmi doresc să rămân aici. Cred că e un domeniu în care se descoperă mereu lucruri noi şi pot să avansez", a spus tânăra.

Alice, care se află printre cei trei absolvenți ai Colegiului Național „Gheorghe Lazar" care au luat 10 la Bac va urma Studii de Securitate la Universitatea București, dorind o carieră în diplomație. Ea consideră că sunt români care iau prea ușor decizia plecării din țară când sunt foarte mulți oameni care ar putea aduce schimbări în bine aici.

„Sunt foarte mulţi oameni care ar putea să aducă o contribuţie suficient de mare încât să se schimbe anumite lucruri şi vreau să fiu unul dintre ei", a declarat ea.

Fluxul de știri
0