BUCUREŞTI, 8 iulie – Sputnik. Daniel Ioniță, numit recent ambasador al României la Chișinău, s-a referit într-un briefing susținut vineri la relațiile dintre Republica Moldova și România, afirmându-și convingerea că România poate sluji ca exemplu pentru moldoveni în ceea ce privește integrarea în Uniunea Europeană.
Expertul român în managementul crizelor şi al situațiilor de risc sistemic, Adrian Mironescu, a comentat afirmația oficialului român, explicând de ce integrarea în Uniunea Europeană a adus România într-o situație care e departe de a fi demnă de urmat.
Expertul se întreabă cum poate fi un model de succes România, dacă nici mâncarea de care are nevoie nu o produce.
“Importăm 80% din alimente, majoritatea dăunătoare pentru sănătate, când România ar putea produce, din practicarea unei agriculturi biologice, toată hrana de care are nevoie, hrană de o calitate net superioară, care nu se mai poate produce nicăieri în UE”, a declarat Adrian Mironescu pentru Sputnik.
Expertul este de părere că solul este un adevărat aur al României. Or, după integrarea în ”marea familie” europeană, România s-a ales cu vânzarea către străini a circa 40 la sută din terenurile arabile ale țării, cu o industrie pusă la pământ, cu cedarea aproape în totalitate către străini a sistemului bancar, cu exodul a milioane de români, care nu-și mai pot face un rost în propria lor țară.
”Nici propriile resurse nu-i mai aparțin României”, afirmă Mironescu.
“Bogății de care România nu ducea deloc lipsă au fost date pe tavă. Țăranii au fost aduși într-o condiție cu totul umilitoare, în incapacitatea de a trăi demn muncind propriul lor pământ, au fost nevoiți să-și părăsească casele și familiile luând calea pribegiei prin alte tari pentru a se bucura de statutul «onorabil» de căpșunari și vidanjori în UE, iar mafia italiană cumpără mii de hectare de pământ în sudul țării”, a ținut să precizeze Mironescu.
În încheiere, expertul îi întreabă pe moldoveni dacă e bine să se grăbească ”adoptând dezastrul în care se chinuie românii”.