BUCUREŞTI, 5 iulie — Sputnik. Într-o scrisoare deschisă adresată preşedintelui Klaus Iohannis, publicată pe blogul personal, fostul premier Adrian Năstase îl acuză pe Hans Klemm, ambasadorul Statelor Unite la Bucureşti, de imixtiune în treburile interne ale României.
Acesta îi solicită preşedintelui să nu-i mai permită ambasadorului american să facă în mod public observații cu privire la chestiunile de politică internă a României.
"Traian Băsescu v-a lăsat o moştenire grea — între altele, acţiunea obedientă faţă de Statele Unite („Licuriciul cel mare") — Theo Peter, ștergerea datoriilor Irakului şi multe altele. Această acţiune obedientă a încurajat ambasadorii americani la Bucureşti să încalce, începând cu 2005, toate normele acceptate ale diplomaţiei", scrie Adrian Năstase în scrisoarea adresată preşedintelui.
Fostul lider al Partidului Social Democrat este de părere că prin acţiunile din ultima vreme ale ambasadorului SUA acesta umileşte nu doar autorităţile statului, ci întreg poporul român şi că pentru acest comportament riscă expulzarea din România.