CHIŞINĂU, 1 iul – Sputnik. Deputatul neafiliat Vladimir Hotineanu, fost liberal-democrat şi preşedinte al comisiei parlamentare cultură, educaţie, cercetare, tineret, sport şi mass-media, a fost zgâlţâit vineri în Parlament de deputatul liberal Valerian Bejan.
Liberalul l-a scuturat de câteva ori pe Hotineanu pentru a-l determina să înceteze să mai vorbească la telefon. Asta după ce preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, l-a îndemnat repetat pe Hotineanu, de la microfonul prezidiului forului legislativ, să vorbească mai încet la telefon.
„Domnule Hotineanu, vă rugăm mai încet puţin. Nu de alta, dar noi o să cunoaştem în plenul Parlamentului absolut tot ceea ce vorbiţi”, a declarat preşedintele Parlamentului.
Hotineanu nu a avut însă nicio reacţie la acest apel, continuând să discute intens şi tare cu cineva la telefonul mobil, chiar dacă toată sala a început să râdă.
Atunci, liberalul Valerian Bejan, care stă alături de Vladimir Hotineanu în sala de şedinţe, l-a ghiontit de câteva ori, repetându-i mesajul preşedintelui Parlamentului.
În cele din urmă, Hotineanu a înţeles mesajul şi a închis telefonul mobil.