Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Epidemie la hotarul Moldovei: creşte numărul persoanelor internate

© Sputnik / Evghenii PanasencoSpital
Spital - Sputnik Moldova
Abonare
Numărul persoanelor spitalizate în orașul ucrainean Ismail și în satele din vecinătatea acestuia a ajuns până la 735. Autoritățile locale anunță zilnic despre noi cazuri de infecție.

CHIȘINĂU, 27 iun — Sputnik. Primarul din Ismail, Andrei Abramcenko, a comunicat luni că numărul de îmbolnăviri în acest oraș ucrainean și în satele din vecinătate continuă să crească.

„De la declanșarea infecției au solicitat ajutor medical în total735 de persoane", a scris Abramcenko pe pagina sa de Facebook.

Spital - Sputnik Moldova
Un nou virus a ajuns la frontierele Moldovei

Primarul a mai menționat că „potrivit situației de la ora 7.00 din 27 iunie, în spitalele din orașul  și din raionul Ismail se află 139 de persoane (109 copii și 30 maturi), care la internare au acuzat dereglări ale tractului gastrointestinal".

Serviciul de stat pentru situații excepționale din Ucraina a comunicat anterior că îmbolnăvirea în masă a oamenilor a fost cauzată de rotavirusul din apa de la robinet, care a fost infectată în urma ploilor torențiale.

„Noi continuăm să distribuim apa potabilă în butelii de 6 litri la domiciliul persoanelor în etate, familiilor cu mulți copii, persoanelor cu dizabilităţi", a specificat Abramcenko.

Potrivit acestuia, pacienților internați cu dereglări ale tractului digestiv li se oferă câte o sticlă de 1,5 l de apa potabilă.

„Pe străzile Ismailului sunt cisterne cu apă potabilă care este distribuită nelimitat și gratuit", a mai scris Abramcenko.

Specialiștii sunt de părere că focarul acestei epidemii nu va dispărea prea curând, deoarece există câțiva agenți patogeni diferiți.

În afară de aceasta, canicula favorizează menținerea virușilor în mediul ambiant.

Fluxul de știri
0