CHIŞINĂU, 26 iun – Sputnik. Ministerul Sănătății a elaborat un nou Regulament sanitar pentru instituțiile de educație timpurie.
„Actul normativ are ca scop crearea condiţiilor optime pentru desfăşurarea procesului instructiv-educativ și va contribui la fortificarea stării de sănătate şi formarea fiecărui copil”, anunţă ministerul.
Regulamentul stabileşte norme sanitare unice privind amplasarea instituţiilor de educație timpurie, a clădirii şi încăperilor de bază, organizarea alimentaţiei, amenajarea sanitaro – tehnică a încăperilor, întreţinerea teritoriului şi a încăperilor, regimul de activitate a copiilor, organizarea asistenţei medicale.
Documentul mai prevede reguli sanitare specifice pentru educarea şi întreţinerea copiilor cu dizabilităţi locomotorii, auditive.
În perioada anilor 2009-2011, morbiditatea în rândul copiilor din instituţiile de educație timpurie a crescut de la 780,4 până la 874,9 cazuri la 1000 copii.
În structura morbidităţii generale a preşcolarilor pe primul loc se plasează bolile sistemului respirator, după care urmează bolile aparatului digestiv, pe locul trei se poziționează bolile sângelui şi sistemului hematopoetic și pe locul patru — bolile infecţioase.
Unul din factorii care influențează creşterea îmbolnăvirilor îl constituie alimentaţia insuficientă a copiilor. Astfel, specialiștii în sănătatea publică au atestat un consum excesiv de crupe, paste făinoase și ulei de floarea soarelui. Aceşti copii n-au primit conform normelor naturale 34% carne, 43% peşte, 24% ouă, 38% lapte şi produse lactate.
Totodată, din dotarea cantinelor lipsesc utilajul tehnologic necesar, frigiderele, inventarul de tranşare, vesela,. Actualmente 23,3% instituții de educație timpurie nu dispun de apeduct, 26,8% – nu dispun de WC în interiorul încăperilor.
La sfârșitul anului trecut, în țară funcţionau 1434 de instituții de educație timpurie în care erau instituţionalizaţi aproape 15 mii de copii.