CHIȘINĂU, 20 iun – Sputnik. În Moldova a avut loc cea de a treia ediție a Festivalului Covorului. Evenimentul s-a desfășurat duminică, 19 iunie, în localitatea Clișova Nouă, raionul Orhei, pe teritoriul Complexului de meșteșuguri populare „Artă Rustică”.
Serviciul de presă al Ministerului Culturii menționează că ediția din acest an s-a desfășurat cu genericul „Poeme țesute cu dor”.
Sursa mai informează că evenimentul a fost organizat de Ministerul Culturii în colaborare cu Complexul de meșteșuguri populare „Artă Rustică”, Asociația Obștească „Femeia Rurală”, Uniunea Meșterilor populari din Republica Moldova, Centrul Naţional de Conservare şi Promovare a Patrimoniului Cultural Imaterial, Proiectul de Competitivitate al USAID Moldova, Primăria comunei Ciocâlteni și Secția Cultură Orhei.
Scopul evenimentului este de a promova covorul basarabean ca valoare națională.
La eveniment au participat cca 50 de meşteri populari care promovează diverse meşteşuguri. Participanții la Festival au organizat șezători și multiple acțiuni atractive pentru oaspeții sosiți la sărbătoare. Au fost desfășurate și ateliere de ţesut și de restaurare a covoarelor, iar către finalul sărbătorii artiștii autohtoni au venit, în fața publicului, cu un recital muzical.
Ministerul Culturii al Republicii Moldova, în comun cu Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală, Centrul “Artă Rustică” din Clişova Nouă dar și alte instituții culturale din Republica Moldova întreprind mai multe măsuri pentru ca vechea artă de producere a scoarțelor tradiționale să reintre în practica ţesutului de covoare în Republica Moldova, iar ţesutul covoarelor după vechi motive să devină o bază economică pentru mai multe localităţi.
Eforturile de promovare a covorului tradițional sunt întreprinse de Ministerul de resort din RM şi autoritățile de resort din România în contextul înaintării dosarului de candidat „Tehnici tradiţionale de realizare a scoarţelor” pentru Lista Reprezentativă UNESCO a patrimoniului cultural imaterial al umanităţii.
Prima ediție a Sărbătorii „Frumos covor basarabean” a avut loc în iunie 2013.