CHIȘINĂU, 17 iun — Sputnik. Zborurile din Moldova spre Milano și Roma au fost amânate din cauza grevei de patru ore a dispecerilor aeroportuari ai Serviciului național de deservire a zborurilor aviației civile a Italiei (ENAU).
Astfel, cursa W6 3796 a companiei aeriene WIZZ AIR din Milano care trebuia să aterizeze în capitala Moldovei la ora 11.55 fusese reprogramată pentru 14.30, iar cursa comună 9U 1892, IG 9892 a companiilor Air Moldova și Meridiana programat pentru ora 18.20, va ateriza abia pe 18 iunie, la ora 06.00.
Ca urmare, zborul retur la Milan a întârziat cu câteva ore, iar decolarea spre Roma, care trebuia să aibă loc astăzi, la ora 12.40, va fi posibilă pe 18 iunie, ora 00.55.
În total, din cauza grevei de patru ore, în Italia au fost anulate aproximativ 500 de zboruri.
Lunile de vară în peninsula Italică se caracterizează printr-un nivel înalt de activizare a protestelor sindicatelor din transporturi. În special, pentru următoarele două luni se planifică greva națională de 24 de ore a lucrătorilor din transportul feroviar, la 23 — 24 iunie; la 5 iulie este planificată greva de patru ore a personalului de zbor Alitalia; pentru 23 iulie este stabilită o altă grevă, de data aceasta de 8 ore, a angajaților ENAV și Alitalia. Afară de aceasta, în perioada dată, în diferite regiuni și orașe ale Italiei, vor protesta cu regularitate muncitorii din transportul public.