BUCUREŞTI, 17 iunie — Sputnik. Tănăsescu a ajuns vineri dimineață la sediul DIICOT, dar nu a vrut să ofere presei nicio declarație.
Mihai Tănăsescu, fost ministru al Finanţelor Publice din decembrie 2000 până în decembrie 2004, a ajuns vineri dimineaţă la sediul DIICOT pentru a i se aduce la cunoştinţă că este pus oficial sub urmărire penală în dosarul Rompetrol II pentru complicitate la delapidare, abuz în serviciu şi constituire de grup infracţional organizat, transmite Mediafax.
La sfărşitul lunii mai, preşedintele Klaus Iohannis a semnat cererile formulate de procurorii DIICOT privind încuviinţarea urmăririi penale pe numele a patru foşti miniştri: Mihai Tănăsescu, Dan Ioan Popescu, Sebastian Vlădescu şi Gheorghe Pogea "pentru a se proceda conform legii".
DIICOT a pus sechestru pe rafinăria Rompetrol la începutul lunii mai, în dosar fiind urmărite penal 14 persoane, printre care cetăţenii americani George Philip Stephenson şi Colin Richard Hart, Sorin Marin, fost partener de afaceri cu Dinu Patriciu şi acţionar în compania Rompetrol, Alexandru Nicolcioiu, directorul de producţie al KazMunayGas International (fostul Rompetrol Grup), Adrian Constantin Volintiru, fost preşedinte AVAS.