Grevă generală în primării

Drapelul României
Drapelul României - Sputnik Moldova
Abonare
Angajaţii din administraţia publică vor intra în grevă generală, timp de o oră pe termen nelimitat, dacă revendicările lor nu sunt rezolvate, a anunţat Federaţia Naţională a Sindicatelor (FNSA).

BUCUREŞTI, 14 iunie — Sputnik. Personalul din primăriile şi consiliile judeţene din România se consideră discriminat faţă de cei care muncesc în andministraţia centrală, transmite FSNA într-un comunicat de presă.

Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie (FNSA) anunță marţi că angajații din administrația publică locală vor intra în grevă generală, mai întâi timp de o oră, apoi pe termen nelimitat, dacă revendicările lor nu sunt soluționate. Motivul nemulțumirilor îl reprezintă creșterile salariale de până la 70% ale angajaților din administrația centrală.

"Prin adoptarea OUG nr. 20/2016 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, personalul care îşi desfăşoară activitatea în consiliile judeţene şi primăriile de pe întreg teritoriul ţării a fost vădit discriminat în raport cu angajaţii din administraţia centrală (care au beneficiat de creşteri salariale de până la 70%)", conform comunicatului de presă al Sindicatului.

FNSA va organiza următoarele forme de protest:

- greva generală de o oră în data de 05.07.2016;

- greva generală de o zi în data de 12.07.2016;

- greva generală pe termen nelimitat începând cu data de 19.07.2016.

Revendicările salariaților sunt următoarele:

1. Acordarea normei de hrană pentru toţi salariaţii din administraţia publică locală — acolo unde resursele bugetare permit acest lucru. Prin această modificare legislativă se elimina discriminările că din acelaşi buget local al unei instituţii, unii salariaţi primesc acest drept iar alţii nu.

2. Acordarea voucherelor de vacanţă pentru salariaţii din administraţia publică locală.

3. Ţinând cont de faptul că salariile funcţionarilor publici şi ale personalului contractual din administraţia publică locală sunt mai mici decât cele din administraţia publică centrală, majoritatea angajaţilor din administraţia publică locală, având venituri salariale brute apropiate ca valoare sau chiar egale cu salariul minim brut pe economie (1.250 lei de la 01 mai 2016), solicităm majorarea salariilor de bază ale funcționarilor publici şi ale personalului contractual din administraţia publică locală cu 25 %.

4. Eliminarea în totalitate a Art 32 (4) din OUG nr. 20/2016.

Fluxul de știri
0