Ciocniri stradale au avut loc și pe stadionul Velodrom, unde sâmbătă a fost jucat meciul Rusia-Anglia, ce s-a încheiat cu scorul de 1:1. Potrivit ziarului Provence, în timpul încăierărilor dintre fanii echipelor de fotbal au avut de suferit 35 de persoane.
Jurnalistul sportiv britanic Simon Rowntree a scris pe pagina sa de Twitter că suporterii englezi au provocat sectorul rus cu scandări jignitoare despre Rusia, Vladimir Putin şi Maria Şarapova. De asemenea, aceștia ar fi incendiar drapelul Rusiei.
Mai târziu contul acestuia a fost șters pe de perețeaua de socializare.

Jucătorii în teren în timpul meciului dintre Rusia și Anglia din cadrul Campionaltului european de fotbal 2016.

Suporter la meciul dintre Rusia și Anglia din cadrul Campionaltului european de fotbal 2016.

Incident în timpul meciului dintre Rusia și Anglia din cadrul Campionaltului european de fotbal 2016.

Suporterii ruși după meciul dintre Rusia și Anglia din cadrul Campionaltului european de fotbal 2016.

Fotbalistul Denis Glușakov bate mingea spre poarta adversarului.

Jucătorii din echipa Rusiei jubilează după meciul cu Anglia.

Suporterii aprind fumigene pe stadionul din Marseille.

Suporterii părăsesc stadionul din Marseille, după meciul dintre Rusia și Anglia din cadrul Campionaltului european de fotbal 2016.

Suporterii englezi părăsesc stadionul, după meciul dintre Rusia și Anglia din cadrul Campionaltului european de fotbal 2016.

Suporterii, după meciul dintre Rusia și Anglia din cadrul Campionaltului european de fotbal 2016.

Suporter, după meciul dintre Rusia și Anglia din cadrul Campionaltului european de fotbal 2016.

Cordon de polițiști care despart suporterii care au ieșit pe străzile din Marseille, după meciul dintre Rusia și Anglia din cadrul Campionaltului european de fotbal 2016.

Suporterii, pe străzile din Marseille, după meciul dintre Rusia și Anglia din cadrul Campionaltului european de fotbal 2016.

Polițiști francezi despart suporterii care au ieșit pe străzile din Marseille, după meciul dintre Rusia și Anglia din cadrul Campionaltului european de fotbal 2016.

Suporterii, pe străzile din Marseille, după meciul dintre Rusia și Anglia din cadrul Campionaltului european de fotbal 2016.

Oamenii fug din calea suporterilor pe străzile din Marseille, după meciul dintre Rusia și Anglia din cadrul Campionaltului european de fotbal 2016.

Oamenii fug din calea suporterilor pe străzile din Marseille, după meciul dintre Rusia și Anglia din cadrul Campionaltului european de fotbal 2016.
