Ce planuri are Dacian Cioloș pentru Roșia Montană și Delta Dunării

Abonare
Prim-ministrul României a declarat că până la sfârșitul mandatului acestui Guvern vrea să vadă realizat un program de dezvoltare economică durabilă la Roșia Montană şi în Delta Dunării.

BUCUREŞTI, 7 iunie — Sputnik. Șeful executivului român, Dacian Cioloş, a avut luni seară mai multe discuții cu ministrul Culturii și cu ministrul Agriculturii, informează Agerpres.

Prim-ministrul României a fost prezent în seara zilei de 6 iunie la Teatrul Naţional București unde a avut loc Gala Societății Civile. La eveniment, premierul a spus că „ar fi bine să ne gândim la patrimoniul natural, cultural şi arhitectural al României", propunând o dezvoltare durabilă la Roşia Montană şi în Delta Dunării.

"Oamenii aceia care locuiesc acolo (Roşia Montană și Delta Dunării, n.r.) au nevoie să li se demonstreze că atunci când ne gândim la patrimoniu natural, când ne gândim la patrimoniul arhitectural, când ne gândim la valoarea istorică a acelor locuri ne gândim și la ei și la oameni", a declarat Cioloş, conform Agerpres.

Premierul a precizat că a avut discuții cu ministrul Mediului, ministrul Culturii, ministrul Economiei şi cu ministrul Agriculturii despre posibilitatea demarării unui program de dezvoltare sustenabilă până la sfârșitul mandatului său.

Acesta a precizat totodată că abordarea de la Roșia Montană este similară cu cea pentru dezvoltarea Deltei Dunării. Cioloş a subliniat că nu e de ajuns ca Delta Dunării să fie în patrimoniul UNESCO, ci trebuie demonstrat oamenilor că pot să locuiască în armonie cu natura.

"Cred că și datorită lor acest patrimoniu poate să fie păstrat și atunci e important să mergem până la capăt și vă invit să ne gândim împreună la soluții, inclusiv de dezvoltare economică, de dezvoltare economică durabilă, pentru că avem din ce în ce mai multe idei și resurse pentru aceasta", a mai spus Dacian Julien Cioloş. 

Fluxul de știri
0