CHIȘINĂU, 31 mai — Sputnik. Construcția celui mai lung pod de sticlă din lume a fost încheiată în China, scrie mass-media națională.
Lungimea podului este de 393 de metri, acesta fiind situat la o înălțime de 300 de metri deasupra pământului. Podul poate susține în același timp 800 de vizitatori. Lățimea lui, potrivit unor informaţii anterioare, ar fi de șase metri.
La începutul lunii decembrie trecut, s-a comunicat că podul construit în Parcul Național Zhandjiajie (provincia Hunan) va fi inaugurat pentru vizitatori la 1 mai 2016. Însă procesul de construcție s-a lungit. Se așteaptă că podul va fi deschis pentru vizitatori în luna iulie, deoarece în regiune cad de mai mult timp ploi torențiale.
Constructorii au declarat anterior că învelșul din sticlă a podului a trecut 100 de testări privind siguranţa, pentru ca aceștia să se convingă că podul poate susține în același timp greutatea a 800 de persoane. Mai mult decât atât, podul a mai trecut și testări suplimentare privind rezistenţa la schimbările de temperatură și la oscilarea cauzată de vânt.
Parcul Național Zhandjiajie atrage vizitatorii prin peisajele sale, care au fost demonstrate, de exemplu, în filmul "Avatar" al regizorului american James Cameron.