CHIȘINĂU, 25 mai — Sputnik. Circa 150 de străzi au fost redenumite la Kiev, în contextul legii cu privire la decomunizare, a declarat miercuri primarul capitalei ucrainene, Vitali Kliciko.
„Nu este adevărat că la Kiev a eșuat decomunizarea. Kievul este pe primul loc în Ucraina în ceea ce priveşte redenumirea străzilor. Circa 150 de denumiri au fost deja schimbate, ne-au mai rămas aproximativ 10 să le redenumim”, a spus Kliciko miercuri, citat de serviciul de presă al administrației de stat a capitalei.
În luna mai a intrat în vigoare legea aprobată de Rada Supremă „Cu privire la condamnarea regimurilor comuniste și naziste" care interzice propagarea simbolisticii sovietice și care prevede între altele redenumirea orașelor și străzilor care poartă numele unor oameni de stat sovietici.
Anterior, Institutul Memoriei Naționale a publicat o listă care cuprinde 520 de personalități istorice a căror activitate cade sub incidența legii respective, din care cauză numele lor trebuie să dispară din denumirile geografice.
Conform datelor Institutului, până la sfârșitul lunii noiembrie 2016 trebuie să fie redenumite peste 940 de localități.
Legea decomunizării a avut o mare rezonanță în societate, deoarece nu prevede clar cadrul aplicării acesteia. Autoritățile au promis să opereze modificări la lege și să înlăture inexactitățile.