CHIȘINĂU, 11 mai – Sputnik. Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) este interesată de dezvoltarea relațiilor de cooperare cu Republica Moldova pe toate dimensiunile, inclusiv prin susținerea unor proiecte investiționale, se spune într-un comunicat difuzat de Ministerul Economiei.
O declarație în acest sens a făcut miercuri Sir Suma Chakrabarti, președintele BERD, în cadrul unei întrevederi de lucru cu ministrul moldovean al Economiei, Octavian Calmîc.
Sursa precizează că Octavian Calmîc participă în perioada 10 – 12 mai curent la Reuniunea anuală a Consiliului Guvernatorilor BERD, care are loc la Londra.
”În cadrul dialogului cu delegația Republicii Moldova, președintele BERD a menționat că instituția urmărește evoluția evenimentelor din țara noastră după învestirea noului Guvern și a salutat eforturile autorităților centrale îndreptate spre implementarea unor reforme eficiente în toate domeniile social-economice”, se spune în comunicatul citat.
Potrivit sursei, președintele BERD a specificat că acțiunile autorităților de la Chișinău dau primele semnale pozitive de stabilizare și în aceste condiții Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare este cointeresată într-un dialog constructiv de lungă durată cu Republica Moldova pe toate dimensiunile, inclusiv sectoarele bancar, energetic, drumuri, infrastructură, etc.
În cadrul întrevederii au fost discutate și relațiile Republicii Moldova cu Fondul Monetar Internațional. La discuții au participat Guvernatorul Băncii Naționale, Sergiu Cioclea, și noul șef al reprezentanței BERD la Chișinău Dimitri Gvindadze.
Ministerul Economiei informează că de la începutul activității sale în Republica Moldova, din 2005, BERD a finanțat 110 proiecte, fiind investite în economia moldovenească peste un miliard de euro. Portofoliul actual al BERD constituie 447 de milioane euro, bani alocați pentru infrastructură (74 la sută), instituțiile financiare (11 la sută), industrie, comerț și agrobusiness (10 la sută), sectorul energetic (5 la sută).