Chișinău, 4 mai — Sputnik. Institutul de Politici Publice de la Chișinău a prezentat miercuri rezultatele Barometrului Opiniei Publice realizat în perioada 16-23 aprilie curent.
Cercetarea sociologică prezintă o continuă creștere a numărului de moldoveni care îmbrățișează ideea de neutralitate a Republicii Moldova.
Astfel, la întrebarea „care credeți că ar fi cea mai bună soluție pentru asigurarea securității țării noastre?" 58,3% au optat pentru neutralitate.
Doar 11,4% dintre cei intervievați consideră că Moldova ar fi în siguranță în cadrul Alianței Nord-Atlantice (NATO), iar Organizația Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC), structură ce regrupează șase foste republici sovietice în frunte cu Rusia, este văzută ca scut de apărare de 18% dintre participanții la sondaj.
Cetățenii moldoveni au mai fost întrebați „dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum cu privire la aderarea Republicii Moldova la NATO, Dvs. aţi vota pentru sau contra?", întrebare la care 15,3% dintre cei chestionați au răspuns că ar vota în favoarea aderării la NATO, iar, 60,8% ar vota împotrivă.
Sondajul a fost efectuat în perioada 16 — 23 aprilie, pe un eșantion de 1143 de persoane. Marja de eroare este de plus/minus 3 procente.